Capitala Europeană a Tineretului transformă Plaja Grigorescu

Actualitate Spectacol

Proiectul strategic al Capitalei Europene a Tineretului, Day 15, are ca miză reactivarea spațiului public, prin puterea exemplului. Malul Someșului a fost integrat în seria Day 15 . În luna iunie, echipa Cluj 2015 va reamenaja plaja Grigorescu pentru evenimentul Day 15 iunie: Beach Party!

Sâmbătă, 20 iunie, Clujul nu doarme iar de la 10 dimineața până la 10 seara, clujenii se vor putea bucura de o petrecere în aer liber, relaxantă, dar cu multă energie și voie bună, într-un spațiu care merită mai multă atenție și implicare din partea noastră, a comunității clujene – plaja Grigorescu.

Echipa Day 15 dorește, prin proiectele pregătite lună de lună în anul Capitalei Europene a Tineretului, să arate că spațiul public poate să devină mult mai plăcut și util prin implicarea comunității. Astfel, în cadrul Day 15 martie au fost semnalizate 8 zone din oraș care pot fi transformate și reutilizate, majoritatea fiind pur și simplu locuri „uitate” în drumul nostru zilnic. Plaja Grigorescu a fost unul dintre aceste locuriiar acum revenim asupra acestei arii pentru a arăta că, împreună, putem transforma orașul

Organizatorii doresc ca această petrecere să fie un punct de pornire, un semnal spre comunitate și nu numai, de a contribui cu toții mai mult la locurile care ne înconjoară, pentru a ne putea bucura împreună de ele.

Locația ce va fi amenajată cu ocazia ediției de iunie Day 15 cuprinde atât o zonă de nisip, cât și un spațiu verde. Beach Party se va desfășura pe o suprafață de peste 4.500 de metri pătrați:

Ediția lunii iunie a proiectului Day 15 va fi realizată în cadrul evenimentului Cluj Never Sleeps, ambele fiind proiecte strategice în cadrul programului Capitalei Europene a Tineretului. Cu alte cuvinte, pe 20 iunie 2015, de simineață se va începe ziua pe plajă, iar seara, până a doua zi dimineață se va continua programul cu activități culturale non-stop.

De la ora 10:00, pe plaja Grigorescu clujenii vor fi așteptați cu muzică și o sumedenie de activități în aer liber. Cei care vor alege să-și petreacă ziua alături de echipa Cluj 2015, vor putea participa la competiții sportive sau chiar să încerce o serie de sporturi extreme, vor putea viziona filme, vor avea parte de o serie de spectacole surpriză, activități de relaxare și bineînțeles, concerte.

Line-up day 15 iunie

Invitații speciali care vor concerta la Beach Party sunt tinerii de la Szep Andras Trio, care ne vor pune în mișcare pe ritmuri de jazz și Elena Mîndru care va aduce pe scenă ultimul său proiect – Elena Mîndru Finnection. În acest proiect artista îmbină muzica tradițională românească cu jazz-ul, acompaniată de un cvartet acustic.

Le Minion va fi DJ-ul oficial,  care va asigura ca atmosfera să fie energizantă!

1 thought on “Capitala Europeană a Tineretului transformă Plaja Grigorescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *