Volumul „Testarea Standardizată în Educație” a apărut la Humanitas și a fost lansat la Cluj. La lansare a vorbit și rectorul UBB

Carte Esenţial

La simulările pentru Evaluarea Națională, rezultatele de anul acesta sunt mai slabe decât cele de anul trecut,  mai mult de jumătate dintre elevi au luat note sub 5 la matematică. Rezultatele arată că se impune, astfel, o reflectare serioasă asupra modului în care evaluăm cunoștințele și abilitățile elevilor. 

În acest context, Prof. Univ. Dr. Dragoș Iliescu pune sub lupă evaluarea în sistemul educațional românesc, odată cu lansarea cărții „Testarea Standardizată în Educație”, ce a apărut la Editura Humanitas și este deja disponibilă în librăriile editurii din toată țara. Cartea a fost prezentată public și la Cluj-Napoca, în cadrul unei dezbateri la care, alături de autor, a participat Prof. Univ. Dr. Daniel David, Rector la Universitatea Babeș-Bolyai. 

„Prin testarea standardizată, avem posibilitatea unui control mai riguros asupra gradului de dificultate al testelor. O evaluare obiectivă și clară este esențială pentru a oferi tuturor elevilor șansa de a-și demonstra cunoștințele și abilitățile în mod echitabil. Scopul meu, prin redactarea acestei cărți, este să prezint o perspectivă echilibrată, care să acopere o lacună în informațiile relevante despre testarea standardizată, un subiect de actualitate și deosebit de important”, spune Prof. Univ. Dr. Dragoș Iliescu.

Cartea își propune să deschidă drumul către o abordare mai eficientă și echitabilă în evaluarea cunoștințelor elevilor și să prezinte o perspectivă echilibrată asupra testării standardizate în educație, făcând acest subiect mai accesibil și mai ușor de înțeles pentru toată lumea. 

„În domeniul abordat de această carte, știința face tot mai greu față pseudoștiinței și simțului comun. Oamenii, în vârtejul dorinței de a-și vedea vocea ascultată, exagerează și nu mai știu când să tacă reflexiv: la modul eronat considerăm că, fiind oameni toți, ne pricepem la oameni și la comportamentul lor, și toți știm cum ar trebui făcută educația, doar am trecut prin asta și/sau avem copii care trec. Când nu iese cum dorim în evaluare/testare, metoda este proastă, nu noi avem ceva de îmbunătățit în ceea ce ne privește. Oamenii nu mai știu când să pună întrebări experților sau cum să formuleze opinii informate”, spune Prof. Univ. Dr. Daniel David.

Testarea standardizată reprezintă o soluție potențială pentru multe din carențele sistemului actual de evaluare în educație și poate oferi un instrument obiectiv și clar pentru măsurarea nivelului de pregătire al elevilor. Mai mult decât atât, acest tip de evaluare poate fi un predictor relevant pentru rezultatele ulterioare la examenele naționale. Testele standardizate sunt însoțite de rapoarte standardizate, elaborate într-un mod accesibil, astfel încât atât copilul, cât și părintele să înțeleagă semnificația notei primite și ce acțiuni pot fi întreprinse pentru a obține o notă mai bună în viitor. 

Conform unui raport publicat acum câțiva ani de Ministerul Educației, un profesor din mediul gimnazial își dedică în medie 16 ore pe săptămână activităților legate de evaluare, cum ar fi conceperea, administrarea și corectarea testelor, precum și acordarea de feedback. Această cifră reprezintă mai mult de o treime din timpul săptămânal al profesorilor la clasă. În ce măsură această alocare a timpului poate fi considerată rațională, concluzionând că aceste ore ar putea fi mai bine folosite pentru a dezvolta abilitățile profesorului și pentru a dedica mai mult timp activităților educaționale, în detrimentul procesului de evaluare.

###

Despre BRIO

BRIO® este prima și singura platformă de testare digitală standardizată pentru elevii români. Prin testele școlare BRIO®, elevii români din clasele I-XII își pot evalua obiectiv cunoștințele la principalele materii școlare și își pot îmbunătăți performanța la examene. Testele standardizate sunt dezvoltate pe baza unor principii științifice de măsurare, astfel încât întrebările, procedurile de scorare și de interpretare să fie aceleași pentru toate persoanele care trec prin testul respectiv. Scorul unui test standardizat nu este supus subiectivității, el nefiind dependent de blândețea sau severitatea evaluatorului ori de lejeritatea ori dificultatea întrebărilor. BRIO® este avizat de Ministerul Educației și Cercetării, Sistemul de Testare fiind un produs științific conceput pe baza programei școlare din România, conceptualizat de o echipă de profesori și experți internaționali în testare și psihometrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *