Moştenirea lui Racoviţă povestită de ultimul discipol în viaţă

Clio Esenţial

Aventura navei Belgica în Antarctica, inventarea biospeologiei, activitatea de la Cluj, moştenirea savantului Emil Racoviţă. Totul povestit cu o nostalgie fără seamăn, la limita lacrimilor. Aşa a fost, ieri seară, în cea mai frumoasă sală gotică din Cluj, a Bisericii Franciscane din Piaţa Muzeului,  conferinţa ultimului discipol al ilustrului om de știință Emil Racoviţă, profesorul nonagenar Iosif Viehmann.

„Emil Racoviţă. 145 de ani de la naşterea savantului” s-a numit conferinţa prezentată de „Pepi” Viehmann, profesor universitar, speolog, mare jazzman, un personaj în sine. Al Clujului academic, universitar, cultural.

Conferinţa a fost organizată de Ordinul Arhitecţilor, în cadrul proiectului Scena Urbană. Amfitrioni au fost vicepreşedintele Ordinului, Daniela Maier şi  arhitectul Szabolcs Guttman.

Conferinţa lui Viehmann a constat în proiecţii de diapozitive însoţite de lungi explicaţii, uneori prea lungi, înseţate şi cu mici înţepături faţă de mai marii zilei, dar şi cu mult umor.

Pe vremuri, intrai la un rector discutând doar cu secretara. Acum îţi trebuie elicopter” a fost doar una din înţepăturile ironice ale lui „Pepi” Viehmann.

Profesorul Viehmann este unicul discipol care l-a prins pe marele Emil Racoviţă în viaţă. Conferinţa a fost presărată cu amănunte din viaţa inventatorului biospeologiei, cu multe explicaţii despre traseul în viaţă a savantului şi de asemenea, cu multe diapozitive extrem de interesante.

Clujulcultural.ro vă oferă şi o înregistrare cu debutul conferinţei: