Criticul clujean de teatru Claudiu Groza, fost membru al juriilor UNITER în două rânduri, a adresat marti, 20 iunie, o scrisoare deschisă Senatului UNITER în care ridică o problemă importantă, nominalizarea cu întârziere a juriului care analizează spectacolele de teatru și care le nominalizează la premii. El solicită numirea de către Senat în această lună a juriului.

Redăm scrisoarea:
”Scrisoare deschisă către Senatul UNITER :
Onorați colegi,
ca fost membru în două jurii de nominalizări ale UNITER, conștientizez extrem de realist constrângerile activității acestor jurii din cauza desemnării lor foarte târzii, temporal (de obicei la finalul anului pe care jurații trebuie să-l evalueze ca producții).
Acest lucru duce (a dus deja, de mulți ani), inevitabil și inechitabil, la o enormă presiune asupra membrilor acestor jurii, le limitează semnificativ capacitatea de a călători și evalua în deplină obiectivitate spectacolele văzute și diminuează sesizabil câmpul de selecție teatrală.
Avem de-a face, astfel, cu o privilegiere nejustificată a prezenței juriilor în anumite teatre de mai multe ori (conform unei grile de influență pe care toată lumea o cunoaște, dar nimeni n-o recunoaște) și a lipsei desăvârșite a acestora în alte teatre. Se induce, astfel, senzația că avem în țară „teatre care contează” și teatre sau companii independente care pot fi oricând „evitate, căci nesemnificative”. Un astfel de raționament, chiar speculativ, este deja problematic…
Vă rog, de aceea, colegial, stimați colegi din Senatul UNITER, să desemnați Juriul de Nominalizări pt. anul 2022 înainte de finalul acestei luni. Cred că ar fi un gest necesar și binevenit de reformă, benefic pentru toată lumea.
Nu mai există, în acest moment, niciunul din impedimentele de ordin sentimental care existau în această situație până acum câțiva ani… Sau sper măcar că ele nu mai există și că am ajuns la un nivel al pragmaticii profesionale care ne face mai cinici, poate, dar mai concreți!
Nu fac alte, conexe, considerații, sperând că rațiunile acestui demers au fost pe deplin înțelese.
Cu cele mai bune gânduri,
Claudiu Groza”


