Unii cred că patria lor este limba română, alții că este mama și/sau familia. Pentru poetul Iulian Dămăcuș, patria este universul satului natal. Așa reiese din volumul Țara mea (Editura Eikon, 2013), apariție editorială care se bucură de o excelentă prefață a criticului literar Al. Cistelecan, care într-o frază-sentință explică viziunea poetică a autorului ce „pune Cătina pe harta toposurilor de devoțiune lirică și face din ea un sat de miraj melancolic” (p. 7).
Țara lui Iulian Dămăcuș este țara tuturor românilor care gândesc global și acționează (poetic) local. Așa că:
La mulți ani Cătina!
La mulți ani România!
Selecţie şi prezentare de Vasile George Dâncu.
Ţara mea
Din noapte satul vine
ca un miros de pîine…
Am străbătut‑o în lung şi‑n lat
brăzdînd cele cîteva iugăre
atîta amar de ani
Am schimbat cîteva perechi de boi
şi nu ştiu cîte perechi de opinci
În fiecare anotimp
ţara mea arăta altfel
cînd reavănă aşteptînd sămînţa,
cînd vălurind grîne,
sau tescuind struguri
Cît de mare poate fi?
Trece oare, dincolo
de Pădurea Mare, de Aluaş?!
Între Tăul Cătinii şi Asfinţit
doar o păşune…
Uneori vara, prin luna lui cuptor
– obosit să mai treacă dealul ‑
Soarele apune direct în Tău
Noaptea‑i şi‑aşa scurtă, de‑abia
poate ajunge pînă la Ţagu, de unde
şi răsare
De prin văi se alege un pîrîu
care nu seacă niciodată
Drumul lui e lung:
Sub Pădure, Vale şi Peste Vale…
Cînd vin ploile mari
peştii din Tău ajung în sat
spre bucuria pescarilor
fără noroc…
Uneori
mă uitam spre înălţimi
la munţii mai depărtaţi decît
soarele, decît norii cu ploaie
Într‑o iarnă
după atîta umblat
cum aveam vreme, am pornit spre munte
unde nu mai fusesem
Totul era alb în cer şi pe pămînt
nici un semn în faţă
nici o urmă în spate
Fiecare pas părea primul
fiecare (pas) putea fi ultimul
Nu mai fusesem niciodată
la munte…
(Din volumul Țara mea de Iulian Dămăcuș, Editura Eikon, 2013, pp. 76-78)
