Joi, 24 septembrie, de la ora 18:00, în Lounge-ul oficial FICT, sociologul Vasile Sebastian Dâncu a susținut conferința „Literatura, autorul și cititorul în era inteligenței artificiale”, urmată de un dialog cu poetul Ion Mureșan.
Momentul a marcat și lansarea celei mai recente cărți a profesorului Dâncu, „Literatura în era inteligenței artificiale. Poate AI să fie poet?”, apărută la Editura Școala Ardeleană. A rezultat una dintre cele mai neobișnuite întâlniri ale acestei ediții, o discuție în care poezia a fost, literalmente, pusă la test.
O carte născută dintr-o întâmplare
Vasile Sebastian Dâncu a mărturisit că apariția cărții a fost, ca și viața lui, mai degrabă o întâmplare decât un plan: „Această carte este o întâmplare, așa cum viața mea e făcută, în cea mai mare parte, din întâmplări. Rareori îmi fac planuri – trăiesc din bucuriile și surprizele pe care mi le aduce viața. Am vrut să înțeleg cum se naște literatura. Ea se naște în spațiul social.”
Tot el a găsit o asemănare neașteptată între propriul demers și inteligența artificială: „Mă asemăn, într-un fel, cu AI-ul. Am încercat mereu să înțeleg regulile, acele forme simbolice care, până la urmă, organizează și orientează viața noastră socială.”
Despre motivul pentru care AI-ul a devenit, pentru el, un subiect urgent: „Mi s-a părut că, astăzi, inteligența artificială este o mare provocare pentru noi, dar și pentru literatură. Se scrie foarte multă poezie cu ajutorul AI-ului. M-am gândit că această realitate există deja, chiar dacă nu o vedem.”
Testul „Ion Mureșan”: cum deosebești poezia adevărată
Punctul central al serii a fost un experiment: supunerea unui poem, „Clopotul dus la reparat”, care începe cu versul „În duminica în care nu murise nimeni, clopotul bisericii a crăpat…”, unor criterii pe care Ion Mureșan le-a formulat pentru a distinge poezia „adevărată” de simplul ei „semnal”.
Întrebarea de pornire, așa cum a formulat-o Dâncu, preluând-o de la Mureșan, a fost simplă și tăioasă deopotrivă: „A apărut poezia sau doar semnalul ei?”
Cele cinci criterii discutate pe scenă:
- Poetul construiește o lume, sau doar enunță o temă? Poezia adevărată construiește o lume. Se naște atunci când lucrurile intră într-un sistem de relații, nu atunci când o temă e pur și simplu enunțată.
- Imaginea centrală ține textul împreună, sau e doar ornament? Frumusețea izolată a unei imagini nu e o probă suficientă. Imaginea necesară nu decorează tema, ea produce tema.
- Poemul ne spune ce simt oamenii, sau ne face să simțim asta? Emoția reală apare prin gest, prin ritm, prin absența explicației, nu prin etichetarea unei trăiri.
- Poemul păstrează contradicția, sau se grăbește să o rezolve? Literatura generată de AI, „literatura probabilului”, cum a numit-o sociologul, iubește simetria: totul se rotunjește, totul se rezolvă. Întrebarea rămâne dacă un final deschis generat de AI e cu adevărat voința unui autor, sau doar o coincidență.
- După lectură, se schimbă ceva în viziunea noastră asupra lumii? Singurul criteriu declarat subiectiv: depinde, în cele din urmă, de cititor.
Concluzia serii a fost, poate, cea mai liniștitoare pentru scriitori: „Scriitorului nu i se ia nimic. Un poet care alege și filtrează o singură variantă bună din cele o mie generate de AI va deveni, la rândul lui, valoros.”
Festivalul Internațional de Carte Transilvania este realizat în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.
