Neversea Festival crește la patru nopți de distracție. Vezi cât costă abonamentele

Cooltura

Cea de-a doua ediție a celui mai mare festival pe plajă din România, NEVERSEA va avea loc în perioada 5-8 iulie 2018, în Constanța.

Povestea NEVERSEA continuă și în 2018 cu experiențe unice, artiști în premieră în România și cu cei mai frumoși fani care, începând din acest an, vor vedea de pe plaja NEVERSEA patru răsărituri de soare de neuitat. Împreună cu artiști de renume internațional, festivalierii vor descoperi și în acest an diversitatea muzicală, interacțiunea prin muzică dar și magia naturală a Mării Negre. Evenimentul se va desfășura pe  una din plajele din municipiul Constanța, organizatorii având în acest moment autorizații pentru oricare din aceste plaje. Organizatorii festivalului vor analiza toate aspectele care țin de accesul participanților, fluidizarea traficului și confortul comunității, urmând a se stabili în perioada imediat următoare care dintre aceste plaje este cea mai potrivită.  

 

„După ediția din 2017 am primit feedback incredibil din partea fanilor și nu numai. Așa ne-am dat seama și am înțeles că cel mai mare festival de pe plajă din România a fost un real succes și că merită o zi în plus și artiști mai mulți decât în 2017. Începând din acest an cei care intră în tărâmul fantastic NEVERSEA vor petrece 4 zile și 4 nopți de neuitat.”, spune Bogdan Buta, general manager NEVERSEA

 

Cât costă primele  5000 de abonamente

 Primele 5000 de abonamente pentru festivalul NEVERSEA 2018 se vor pune în vânzare începând de miercuri, 7 februarie, de la ora 12.00 până la ora 20.00. Prețul acestora va fi de 399 de lei plus taxe și vor putea fi achiziționate doar de către cei care s-au înregistrat pe www.neversea.com. Vor fi disponibile și abonamentele VIP la prețul de 900 de lei plus taxe. Fiecare persoană care s-a înregistrat a primit pe mail un link unic, care va fi funcţional doar începând cu data de 7 februarie, ora 12.00, prin care va putea achiziţiona maxim 4 abonamente. Cei care nu s-au înregistrat pot să mai facă acest lucru pe site-ul festivalului, www.neversea.com.

Cum a fost în 2017

Ediția din 2017 a fost un real succes. În cele trei zile de festival peste 153.000 de mii de participanți din țară dar și din străinătate au trecut pragul tărâmului NEVERSEA. Peste 100 de artiști internaționali au urcat pe cele 7 scene printre care, pentru prima dată în România: Jason Derulo, Rita Ora și Dua Lipa.

Cei mai mulți participanți au venit din orașele București și Constanța, urmate de Cluj-Napoca, Brașov și Timișoara. Din afara țării, cei mai mulți festivalieri au ajuns pe plaja Neversea din Marea Britanie, Germania și Statele Unite ale Americii.

Impactul financiar asupra orașului, după cele trei zile de festival a însemnat o infuzie de capital de peste 20 milioane de euro, bani care au rămas în comunitatea locală. În medie, cei care au ajuns în Constanța pentru cel mai mare festival de pe plajă, de la malul Mării Negre, au cheltuit 300 de euro pe cazare, mâncare și alte cumpărături.

        

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *