Ministerul Culturii amână deschiderea apelului de finanţare pentru proiecte cu finanţare nerambursabilă până la data de 2 octombrie/ Cererile şi documentaţia, încărcate în platformă până la 7 octombrie

Actualitate Cooltura

În urma reacţiilor reprezentaţilor mediului cultural, Ministerul Culturii a decis amânarea deschiderii sesiunii II a apelului de proiecte cu finanţare nerambursabilă de la data de 29 septembrie, ora 12:00, până la data de 2 octombrie, ora 12:00, şi adaptarea Ghidului Solicitantului astfel încât, la momentul încărcării documentaţiei solicitate, platforma să accepte doar dovada demersului pentru obţinerea documentelor a căror eliberare este cronofagă, precum certificatele de atestare fiscală (ANAF/APL) şi extrasul RAF (Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor), respectiv acceptarea acestuia cu o vechime de cel mult 6 luni (faţă de 30 de zile) de la data lansării apelului sau de la data ultimei modificări a documentelor statutare, dacă aceasta s-a realizat în ultimele 6 luni.

Cererile şi documentaţia aferentă vor putea fi încărcate în platformă până miercuri, 7 octombrie, ora 12:00 (sau până la epuizarea fondurilor), fiind astfel surmontată suprapunerea cu termenul de aplicare la Fondul Cultural Naţional/FCN (30 sept. a.c.).

Încărcarea documentelor propriu-zise în platformă va trebui să aibă loc până în etapa contractării efective, absenţa acestora rămânând cauză eliminatorie, transmite MC.

Atribuirea directă a finanţării pentru proiectele prioritare, practicată în ultimele decenii, este înlocuită, începând din 2026, cu acordarea de finanţări nerambursabile pe baza selecţiei cererilor de finanţare.

Ministerul Culturii a anunţat la 28 septembrie lansarea celui de-al doilea apel, în continuarea celui deschis la 6 iulie a.c., cu reportarea sumelor rămase neutilizate.

După publicarea, pe 17 august, a rezultatelor primei sesiuni (I/2026), a fost prorogat termenul final de implementare a proiectelor până la 5 decembrie a.c., încercându-se reducerea la minimum a timpului de administrare a solicitărilor.

În ultimul deceniu, până în anul 2025 inclusiv, Ministerul Culturii a alocat, exclusiv prin atribuire directă, finanţări nerambursabile pentru proiectele prioritare în valoare totală de 147.499.015 lei, fără accesibilitate şi fără transparenţă.

viewscnt

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *