Ediția cu numărul 59 va debuta pe data de 9 octombrie 2026 cu un concert simfonic extraordinar avându-l la pupitru pe Gregory Vajda, Dirijor Principal al Filarmonicii clujene, iar ca solist pe bine cunoscutul violoncelist Gary Hoffman.
Seria evenimentelor muzicale programate pentru această ediție a Toamnei Muzicale Clujene va continua, între zilele de 10 – 15 octombrie 2026 și între 17 – 22 octombrie 2026, cu concerte educative pentru copii, dar și cu concertul Orchestrei Regale de Tineret a Filarmonicii de Stat „Transilvania” (dirijor – Gregory Vajda / solist – Pavel Abelevici), precum și cu recitaluri camerale și solistice, cu programe muzicale ce îi vor purta pe melomani atât în epoci clasice sau romantice ale muzicii, cât și contemporane, familiarizându-i chiar cu jazz-ul de foarte bună calitate. Astfel, Amfiteatrul Cornel Țăranu al ANMGD va găzdui cele două recitaluri ale seriei Panoramic Componistic Clujean, dar și concertul ansamblului AdHOC, alături de Cvintetul Duende și de Quintet Fantastique.
Pe scena sălii Auditorium Maximum vor urca în zilele menționate anterior Ladislau Csendes și Cătălin Crețu în cadrul recitalului cu titlul Strings IN ConnectiON, dar și pianista Luiza Borac într-un recital solo. La această ediție a TMC, revine pe harta locațiilor Studioul de concerte al ANMGD de pe strada Ion I. C. Brătianu 25 unde vor avea loc nu mai puțin de cinci recitaluri camerale, printre care și cel al Cvartetului Arcadia (Ana Török – vioara I, Răsvan Dumitru -vioara a II-a, Traian Boală – violă și Zsolt Török – violoncel, alături de pianistul Andrei Iaroșinski), care a sărbătorit, recent, 20 de ani de existență / activitate, și care este, începând cu noua stagiune 2026/2027, cvartetul Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca.
Tot la fel, Studioul Radio Cluj va găzdui în data de 18 octombrie 2026, Impromptu, un periplu prin universul jazistic al Teodorei Brody, alături de Raul Kusak (pian și keyboards). Centrul de Cultură Urbana – Pavilionul Tinerilor, Str. Parcul Feroviarilor și Casa Libertății Religioase, Bd. 21 Decembrie nr. 14, la rândul lor, îi vor aștepta pe cei mai mici spectatori în data de 10 octombrie 2026 la un concert educativ susținut de pianistul, narator în același timp, Balazs Neumann, respectiv pe cei mari la recitaluri camerale susținute de Beatrice Gagiu (vioară), Ionuț Podgoreanu (corn), Ana Silvestru (pian), Bogdan Vaida (Classic Unlimited), Christoph Croisé (violoncel) și Oxana Shevchenko (pian).
O serie de noi locații se adaugă spațiilor dedicate concertelor și recitalurilor din cadrul acestei noi ediții a Toamnei Muzicale Clujene. Este vorba despre Ambulatoriul Integrat al Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Calea Moților nr. 19 unde cvartetul Classis (Oxana Crancenco – vioară, Gergely Bálint – vioară, Király Erzsébet – violă, Kósa Krisztián – pian) va susține un Matineu; Castelul Bánffy din Răscruci – o locație perfectă pentru un recital cu titlul Liniștea amurgului. O călătorie prin universul satului românesc al Ansamblului de muzică tradițională românească „Icoane” al Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima și al Ansamblului folcloric studențesc „Mugurelul” al Universității Babeș-Bolyai; Castelul Rákóczi-Bánffy, Str.1 Decembrie 1918 nr. 243, Gilău va fi gazdă a Violoncellissimo – Clasic la puterea a treia (Marin Cazacu – conducerea muzicală), iar șa Biserica Reformată (str. Mihail Kogălniceanu nr. 21) va avea loc Concertissimo ABARIS al Ansamblului de muzică veche ABARIS.
Melomanii clujeni și toți pasionații de muzică clasică sau contemporană care vor alege să petreacă câteva seri muzicale de excepție în compania unor mari soliști și dirijori, sunt invitați să participe și la concertele simfonice / vocal-simfonice de la Colegiul Academic din zilele de vineri 16 octombrie, respectiv 23 octombrie, unde vor avea ocazia să se reîntâlnească cu dirijorii Andrey Boreyko și Lawrence Foster, dar și cu pianistul David Khrikuli sau cu îndrăgita soprană americană stabilită la Cluj Melody Moore.
O premieră importantă a acestei ediții a Festivalului Toamna Muzicală Clujeană este punerea în vânzare a unei serii de abonamente cu prețuri cuprinse între 350 și 550 de lei (în funcție de categoria de loc) care permit accesul publicului la trei concerte simfonice și la toate recitalurile din programul TMC 2026 (9-23 octombrie 2026). Menționăm faptul că abonamentele pot fi achiziționate doar de la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3), biletele fiind disponibile atât online pe entertix.ro, cât și la Agenția de Bilete sau la locație înaintea începerii concertului / recitalului în limita locurilor disponibile.
Programul Toamnei Muzicale Clujene, ed. a 59-a, se va încheia vineri, 23 octombrie 2026, cu un concert vocal-simfonic în sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic în care Lawrence Foster, Dirijor Emerit al Filarmonicii clujene, va dirija George Enescu – Rapsodia română nr. 2, în Re major, op. 11 și Richard Strauss – Ultimele patru lieduri, respectiv Le bourgeois gentilhomme, op. 60, având-o ca solistă pe soprana Melody Moore.
Programul complet Toamna Muzicală Clujeană
Concert extraordinar de deschidere al Festivalului „Toamna Muzicală Clujeană”
Vineri, 9 octombrie 2026, ora 19.00
Colegiul Academic
Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Gregory Vajda dirijor
Gary Hoffman violoncel
Antonín Dvořák
Concertul pentru violoncel, în si minor, op. 104
George Enescu
Suita nr. 2 pentru orchestră, în Do major, op. 20
Ernst von Dohnányi
Minute simfonice, op. 36
Piano Universe O călătorie interactivă pentru copii și părinți
Concert educativ pentru copii
Sâmbătă, 10 octombrie 2026
Ora 10.00 – spectacol în limba engleză
ora 11.00 – spectacol în limba maghiară
Centrul de Cultură Urbana – Pavilionul Tinerilor, Str. Parcul Feroviarilor
Balazs Neumann pian / narator
Recomandat pentru copiii din grupa mare de grădiniță și elevii de școală primară (clasele 0-4)
Durata concertului: circa 40 de minute
Intrarea este gratuită în limita locurilor disponibile, pe baza completării formularului de participare de pe site-ul Filarmonicii
Concert simfonic – dirijor Gregory Vajda
Sâmbătă, 10 octombrie 2026, ora 19.00
Studioul de concerte al ANMGD, Strada Ion I. C. Brătianu 25
Orchestra Regală de Tineret a Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Gregory Vajda dirijor
Pavel Abelevici pian
Ludwig van Beethoven
Concertul nr. 2 pentru pian, în Si bemol major, op. 19
Simfonia nr. 2 în Re major, op. 36
Strings IN ConnectiON – Ladislau Csendes și Cătălin Crețu
Duminică, 11 octombrie 2026, ora 17.00
Colegiul Academic
Ladislau Csendes vioară, viola
Cătălin Crețu live electronics
Tiberiu Olah
Rime pentru revelația timpului pentru vioară și electronics
Ștefan Niculescu
Echoes II pentru vioară și electronics
Gheorghe Costinescu
Voices Within pentru vioară spațializată
Cătălin Crețu
Epura pentru violă și electronics
Octavian Nemescu
Metabizantinirikon pentru vioară, electronics și video
Violoncellissimo – Clasic la puterea a treia
Duminică, 11 octombrie 2026, ora 18
Castelul Rákóczi-Bánffy, Str.1 Decembrie 1918 nr. 243, Gilău
Marin Cazacu conducerea muzicală
În program lucrări de Constantin Dimitrescu, David Popper și Astor Piazzolla, alături de reinterpretări ale unor teme din repertoriul internațional.
Matineu
Recital cameral
Luni, 12 octombrie 2026, ora 13.00
Ambulatoriul Integrat al Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Calea Moților nr. 19
Cvartetul Classis
Oxana Crancenco vioară
Gergely Bálint vioară
Király Erzsébet violă
Kósa Krisztián pian
În program lucrări de Johann Sebastian Bach, Fritz Kreisler, Antonio Vivaldi, Johann Pachelbel, Iosif Ivanovici, Johann Strauss, Scott Joplin, Carlos Gardel, Dmitri Șostakovici și Johannes Brahms
Panoramic Componistic Clujean I
Luni, 12 octombrie 2026, ora 17.00
Amfiteatrul Cornel Țăranu, ANMGD, Strada Bucium nr. 2
Eugenia Cibisescu-Duran dirijoare
Ioana Badiu soprană
Ramona Murariu flaut
Aurelian Băcan, Zoltán Reman clarinet
Sabin-Zeno Argintaru, Georgiana Cibisescu-Duran vioară
Cornelius Zirbo, Eugen Cibisescu-Duran violoncel
Ioan Pop, Tudor Feraru, Gáspár Veress, Luca Toncian, Diana Dava-Barb pian
Constantin Andrei, Tudor Gligă, Orosz Dávid Gergő chitară
Emil Simion, Alexandru Popovici percuție
Adrian Borza elemente electroacustice
Ioan Pop
Se cerne dorul…
Ciprian Gabriel Pop
Pseudonim
Cornel Țăranu
Sonata afortistică pentru clarinet și pian
Sebastian Țună
À l’intérieur pentru violoncel solo
Tudor Feraru
Cage Music 2
Valentin Timaru
Sonata pentru pian nr. 2 [Sonata-varițiuni]
Alexandru Murariu
Layers III
Iulia Cibisescu-Duran
Non Solus Ero
Adrian Borza
The Algorithmic Dystopia: The Warning
Recital cameral
Luni, 12 octombrie 2026, ora 19.00
Studioul de concerte al ANMGD, Strada Ion I. C. Brătianu 25
Valentin Șerban vioară
Mihai Diaconescu pian
Piotr Ilici Ceaikovski
Souvenir d’un lieu cher, op. 42
Ernest Chausson
Poème, op. 25
Ludwig van Beethoven
Sonata nr. 9 în La major pentru vioară și pian, op. 47, Kreutzer
Liniștea amurgului. O călătorie prin universul satului românesc
Marți, 13 octombrie 2026, ora 17.30
Castelul Bánffy din Răscruci
Ansamblul de muzică tradițională românească „Icoane” al Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima
Ansamblul folcloric studențesc „Mugurelul” al Universității Babeș-Bolyai
Ioan Bocșa conducătorul Ansamblului de Muzică Tradițională Românească „Icoane” al Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima
Alina Stan instructor al Ansamblului de Muzică Tradițională Românească „Icoane” al Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima
Paul Remeș coregraful Ansamblului studențesc studențesc „Mugurelul” al Universității Babeș-Bolyai
Ovidiu Barteș coordonatorul grupului instrumental tradițional
Ioan Josan actor
Veronica Macarie Moldovan solistă vocală
Larisa Uță solistă vocală
Bianca Șușman solistă vocală
Diana Todea Sahlean scenariul și regia artistică
Spectacol co-finanțat prin fondul Ministerului Educației destinat activităților de cercetare din Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”
Recital cameral
Marți, 13 octombrie 2026, ora 19.00
Casa Libertății Religioase, B-dul 21 Decembrie nr. 14
Beatrice Gagiu vioară
Ionuț Podgoreanu corn
Ana Silvestru pian
Robert Schumann
Sonata nr. 1 pentru vioară și pian, în la minor, op. 105
György Ligeti
Trio-ul pentru vioară, corn și pian
György Kurtág
Trei piese pentru vioară și pian, op. 14E
Johannes Brahms
Trio pentru corn, vioară și pian, în Mi bemol Major, op. 40
Recital cameral – Mars
Miercuri, 14 octombrie 2026, ora 19.00
Studioul de concerte al ANMGD, Strada Ion I. C. Brătianu 25
OXY MORE piano duo
Philippe Boaron pian
Dinu Mihăilescu pian
Gustav Holst
Marte, în transcripție pentru două piane
Fazıl Say
Noapte (aranjament pentru două piane de OXY MORE)
Craig Armstrong
Nocturna nr. 2
György Ligeti
În memoria lui Béla Bartók – extras din Musica ricercata (aranjament pentru două piane de OXY MORE)
Luciano Berio
Wasserklavier
Richard Wagner
Elegie (aranjament pentru două piane de OXY MORE)
Johann Sebastian Bach / Rainer Febel
Studiul nr. 3 (extras din 18 Studii asupra Artei Fugii)
Igor Stravinski / Achilleas Wastor
Danse infernale, Berceuse et Finale – extrase din Suita Pasărea de foc
Recital cameral – Cvartetul Arcadia
Joi, 15 octombrie 2026, ora 19.00
Studioul de concerte al ANMGD, Strada Ion I. C. Brătianu 25
Ana Török vioara I
Răsvan Dumitru vioara a II-a
Traian Boală violă
Zsolt Török violoncel
Andrei Iaroșinski pian
Johannes Brahms
Patru piese pentru pian, op. 119
Cvartetul de coarde nr. 1, în do minor, op. 51 nr. 1
Cvintetul cu pian în fa minor, op. 34
Concert extraordinar
Vineri, 16 octombrie 2026, ora 19.00
Colegiul Academic
Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Andrey Boreyko dirijor
David Khrikuli pian
Claude Debussy
Preludiu la După-amiaza unui faun
Frédéric Chopin
Concertul pentru pian nr. 2 în fa minor, op. 21
César Franck
Psyché
Recital cameral
Sâmbătă, 17 octombrie 2026, ora 19.00
Studioul de concerte al ANMGD, Strada Ion I. C. Brătianu 25
Trio Pascal
Alexandre Pascal vioară
Aurélien Pascal violoncel
Denis Pascal pian
Ludwig van Beethoven
Trioul cu pian nr. 5, op. 70, Geister
Johannes Brahms
Trioul cu pian nr. 2 în Do major, op. 87
Dmitri Şostakovici
Trioul cu pian nr. 2, în mi minor, op. 67
Classic Unlimited
Duminică, 18 octombrie 2026, ora 17.00
Casa Libertății Religioase, Bd. 21 Decembrie 1989 nr. 14
Bogdan Vaida pian
Johannes Brahms
Intermezzo
Johann Sebastian Bach (după Alessandro Marcello)
Adagio, BWV 974
Fanny Mendelssohn
September. Am Flusse
Franz Liszt
Pace non trovo, Sonetul 104 de Petrarca
Șerban Marcu
Endless Rain
Alexandru Murariu
Bagatele
Ciprian Gabriel Pop
Joc de ploaie
Cristian Bence-Muk
Shakespeare a creat lumea în șapte zile
Claude Debussy
Clair de lune
Impromptu
Duminică, 18 octombrie 2026, ora 19.00
Studioul Radio Cluj
Teodora Brody solistă
Raul Kusak pian și keyboards
Panoramic Componistic Clujean II
Luni, 19 octombrie 2026, ora 17.00
Amfiteatrul Cornel Țăranu, ANMGD, Strada Bucium nr. 2
Eugenia-Tatiana Cibisescu-Duran dirijoare
Diana Țugui, Alexandra Oprea soprană
Geani Brad bariton
Flavia Herdlicska flaut
Zoltán Réman saxofon
Gabriel Cupșa corn
Răsvan Dumitru, Georgiana Cibisescu-Duran vioară
Eugen Cibisescu-Duran violă
Eugen Ioan Cibisescu-Duran violoncel
Gáspár Veress, Bianca Murariu, Kristóf Szőcs, Lelia Serafinceanu, Iulia Cibisescu-Duran, Cristina Toader, Eva Butean pian
Amalia Erdős orgă
Tiberiu Herdlicska pian și mediu electronic live
Cristian Bence-Muk
In memoriam Andrei Ágoston
Șerban Marcu
Anchor cast up to Heaven
Gáspár Veress
Trei studii de cvarte
Matei Pop
Zeul nominativ
Hans Peter Türk
Ostinati per Organo
Adrian Pop
Iubiri uitate
Áron Török-Gyurkó
Stretch
Eugenia Cibisescu-Duran
Oltre la luce
Aurelian Băcan
Electric Troubadour
Tiberiu Herdlicska
Pași rătăciți printre șoapte
Concert finanțat din fondurile de cercetare ale ANMG.D, coordonatori proiect: prof. univ. dr. habil. Cristian Bence-Muk și lect. univ. dr. Áron Török-Gyurkó
Recital cameral
Luni, 19 octombrie 2026, ora 19.00
Casa Libertății Religioase, Bd. 21 Decembrie 1989 nr. 14
Christoph Croisé violoncel
Oxana Shevchenko pian
Johannes Brahms
Sonata nr. 2, în Fa major, op. 99
Frédéric Chopin
Grande Polonaise brillante pentru violoncel și pian, în Mi bemol major, op. 22
Richard Strauss
Sonata pentru violoncel, în Fa major, op. 6
Niccolò Paganini
Variaţiuni pe o temă de Rossini
Ansamblul AdHOC – De la contemporani la clasici
Marți, 20 octombrie 2025, ora 18.00
Amfiteatrul Cornel Țăranu, ANMGD, Strada Bucium nr. 2
Ansamblul AdHOC
Cvintetul Duende
Quintet Fantastique
Matei Pop dirijor
Oksana Robert-Lee soprană
Raluca Ilovan flaut
Adrian Pop conducerea muzicală
Ghenadie Ciobanu
Le canzoni che mi lasciano
Franz Danzi
Cvintetul de suflători în sol minor nr. 2, op. 56
Liviu Glodeanu
Invențiuni pentru cvintet și percuție
Ciprian Pop
Alean, pe versuri George Bacovia, pentru voce și pian
Thorsten Gubatz
Schatten, Barcarole, Ex voto pentru clarinet solo
Johann Sebastian Bach
Suita nr. 2 pentru orchestră, BWV 1067
Matei Pop
Liebes-Lied, pe versuri Rainer Maria Rilke, pentru soprană și ansamblu
Cradle Song, pe versuri William Blake, pentru soprană și ansamblu
Za rana barana, melodii slovace pentru soprană și ansamblu
Concert realizat în parteneriat cu Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, finanțat prin fondul Ministerului Educației destinat activităților de cercetare din Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”
CONCERTISSIMO ABARIS
Marți, 20 octombrie 2026, ora 19.00
Biserica Reformată (Str. Mihail Kogălniceanu nr. 21)
Diego Ares clavecin
Matei Tudose contratenor
Ruxandra Rus flaut traverso
Irina Nanushi vioară
Ansamblul de muzică veche ABARIS
Csilla Szöverdi vioară
Előd Gabor vioară
Gloria Chiciudean vioară
Mihai Todoran viola
Giang Nguyen violoncel
István Csata viola da gamba
Iurie Surguciov contrabas
Evaristo Felice Dall’Abaco
Concert pentru orchestră de coarde, în Re major, op. VI nr. 12
Johann Christoph Friedrich Bach
Sinfonia în re minor, WFV
Antonio Vivaldi
Concert pentru flaut traverso și orchestră de coarde în Re major, RV 428
Claudio Monteverdi
Aria Idolo mio din opera L’incoronazione di Poppea
Leonardo Vinci
Aria Vo solcando un mar crudele din opera Artaserse
Nicola Porpora
Aria Alto Giove din opera Polifemo
Carlos Seixas
Concert pentru clavecin și orchestră de coarde, în La major
Johann Sebastian Bach
Concertul Brandenburgic nr. 5, în Re major, BWV 1050
Recital de pian
Miercuri, 21 octombrie 2026, ora 19.00
Colegiul Academic
Luiza Borac
George Gershwin
Rhapsody in Blue, în transcripție pentru pian solo
György Kurtàg
Virág az ember… / Blumen die Menschen, nur Blumen… (1a) (1b)
..a csillag is viràg… / …Blumen…auch die Sterne…
in Memoriam Làszlo Ferenc
…c’astazi s-a nascut… Màrta 90 èves!
Clara Wieck – Schumann
Notturno, din Soirées musicales, op. 6
George Enescu
Rapsodia română, în La major, op. 11 nr. 1, în transcripție pentru pian solo
Recital cameral
Joi, 22 octombrie 2026, ora 19.00
Studioul de concerte al ANMGD, Strada Ion I. C. Brătianu 25
Ion Storojenco violoncel
Cordelia Höfer pian
Ludwig van Beethoven
Sonata pentru violoncel și pian nr. 3 în La major, op. 69
Joseph Woelfl
Grand Duo pentru violoncel și pian în re minor, op. 31
Richard Strauss
Sonata pentru violoncel și pian în Fa major, op. 6
Concert extraordinar de închidere al festivalului „Toamna Muzicală Clujeană”
Vineri, 23 octombrie 2026, ora 19.00
Colegiul Academic
Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Lawrence Foster dirijor
Melody Moore soprană
George Enescu
Rapsodia română nr. 2, în Re major, op. 11
Richard Strauss
Ultimele patru lieduri
Le bourgeois gentilhomme, op. 60


