Cum arăta Clujul în fotografii la 1859

Categorii: Clio
Etichete: Cluj, foto, veress ferenc
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on telegram
Share on pinterest
Share on linkedin
Share on email
Share on print

Clujul avea un farmec deosebit în 1859 chiar dacă nu atingea dezvoltarea din zilele noastre. 44 de fotografii superbe cu Clujul acelor ani  a fost atracţia unei expoziții din cadrul Zilelor Culturale Maghiare.

Expoziţia „Veress Ferenc: Clujul în imagini” realizată cu fotografiile albumului apărut în 1859 la Cluj,  a fost vernisată la galeria  PhotoArt de către curatorul Marton Laszlo şi  istoricul  de artă Asztalos Lajos.

Fascinanta expoziţie prezintă Clujul la 1859 în fotografii superbe care efectuate de maestrul fotograf Veress Ferenc.

„Veress Ferenc a deschis la Cluj un studio foto în 1852, la doar 12 ani după ce la New York se deschidea primul studio foto din lume, unde preşedintele Statelor Unite, Abraham Lincoln s-a fotografiat! Putem spune că atunci Clujul era în circuitul mondial al ideilor, al culturii. Ni s-a păstrat de la Veress Ferenc un album în două volume, 44 de fotografii, care oferă pentru prima oară o imagine de atunci a Clujului. Fotografiile pe care le expune astăzi sunt copii pe hârtie specială fotografică, de bumbac. Studioul lui Ferenc era un loc special, de întâlnire al intelectualilor epocii, cum ar fi matematicianul Brassai Samuel, si alţii de acest nivel”,  povesteşte Marton Laszlo, curatorul expoziţiei.

Pentru Marton această expoziţie este o datorie de onoare.

„Cred că e prima oară când aceste fotografii sunt expuse public la aşa calitate. Sigur că unele circulă pe internet dar la o astfel de calitate şi în cadrul unei expoziţii nu îmi aduc aminte să fi fost expuse. Am făcut această expoziţie ca omagiu adus lui Veress Ferenc. Să ne închipuim ce greu era atunci să faci poze, nu e ca astăzi, trebuia să cari cu tine tot laboratorul cu foto, aparatul, era foarte foarte greu. Şi totuşi acest om a realizat poze absolut superbe cu Clujul acelor ani. Sper ca publicul clujean să vină în număr cât mai mare la expoziţie”, a mai spus Marton.

Cei care doresc să aibă la domiciliu pozele lui Veress Ferenc, au avut  la intrarea în expoziţie posibilitatea să achiziţioneze copii la diferite preţuri şi chiar întreg albumul, copertat în piele,  la 500 de euro.

Clujulcultural.ro vă oferă o galerie foto dar vă recomandă să vizitaţi această expoziţie.