O bună parte din autorii de SF au studii superioare, mare parte dintre ei în ştiinţe inginereşti, dacă pot spune asta, fapt care le influenţează opera, prin explicarea facilă a unor termeni sau fenomene şi prin imaginaţia ştiinţifică de care dau dovadă.
Pentru acest articol m-am oprit asupra lui Hannu Rajaniemi, născut în Finlanda, dar relocat în Scoţia, la bază matematician şi cercetător ştiinţific, cu doctoratul luat în fizică matematică la Universitatea Edinburgh. În 2008, pe baza a doar 20 de pagini de manuscris a reuşit să semneze un contract de trei cărţi, pentru seria Jean le Flambeur, cu o importantă editură britanică, primul volum fiind publicat 2 ani mai târziu, în 2010, în Marea Britanie, şi în 2011 în S.U.A.
Debutul literar l-a făcut în 2006 cu un volum de povestiri, dar eu mă opresc de data aceasta asupra seriei Jean le Flambeur, cuprinsă din trei romane: Hoţul cuantic, Prinţul fractal şi Îngerul cauzalităţii.
Stilul lui Rajaniemi este inedit, cu influenţe puternice din William Gibson, Roger Zelazny, Ian McDonald, Ursula K. Le Guin, Philip K. Dick, Neil Gaiman, dar şi din autori non-SF, precum Alexandre Dumas, Maurice Leblanc şi Nikolai Gogol. Pornind de la teme ale acestor autori mai vechi, pe tot parcursul seriei de trei cărţi, Rajaniemi reuşeşte să năucească cititorii prin stilul său fascinant, avangardist şi captivant.
Personajul principal, Jean le Flambeur, este bazat pe Arsene Lupin, cunoscutul hoţ gentilom, creat de Maurice Leblanc. Acesta îşi face apariţia într-o situaţie gen dilema prizonierului, doar că în această închisoare metoda de colaborare se exprima prin zburarea creierilor indivizilor. De-a lungul istorisirilor, acesta apare şi ca Jean le Roi, Paul Sernine (anagramă Arsene Lupin) sau Hoţul cu Floare. Flambert, înseamnă jucător care-şi asuma riscuri mari, astfel că nu trebuie să ne mire apetitul acestuia pentru pericol în acţiunile sale.
Un gogol al lui Jean le Flambeur este scos din închisoare de Mieli, luptătoare din Norul Oort, populat în trecut de colonişti finlandezi, inteligentă, iscusită şi înzestrată cu aripi şi armament avansat. Însă această eliberare vine cu un scop.
Pe parcursul celor trei volume, cei doi trec prin jafuri, înşelăciuni, situaţii dificile (deschiderea cutiei lui Schrödinger) şi lupte la care trebuie să facă faţă împreună sau separat. Sunt înconjuraţi de secrete şi de conspiraţii, de personaje complexe, membrii ai unor societăţi sau grupări cu interese ascunse.
Ideea care m-a fascinat la cele 3 romane ale lui Rajaniemi este uşurinţa cu care a îmbinat elementele clasice ale povestirii, reprezentate de influenţele lui Leblanc, Gogol şi Dumas, cu elementele inovatoare şi surprinzătoare care ţin de SF (de exemplu bijuteriile zoku).
Din seria Jean le Flambeur fac parte Hoţul cuantic (325 p, publicată în 2010 şi adusă la noi în 2015, în traducerea Alinei Bilciurescu), Prinţul fractal (285 p, publicată în 2012 şi tradusă publicului din ţara noastră în 2016 de către Mihai-Dan Pavelescu) şi Îngerul cauzalităţii (277 p, publicată în 2014 şi tradusă de Mihai-Dan Pavelescu în 2017). Dintre ele, Hoţul cuantic a câştigat în 2012 premiul Tähtivaeltaja Award (cea mai bună carte SF publicată în Finlanda), a fost nominalizat în 2011 pentru cel mai bun roman de debut la Locus Awards şi a câştigat locul al treilea la John W. Campbell Memorial, iar cu Prinţul fractal a fost nominalizat la John W. Campbell Memorial.
Nota mea pentru Jean le Flambeur: 9.
De ce citesc SF? Pentru că fiecare carte mă transpune într-un alt univers, iar universurile SF vin cu reguli care de multe ori distrug legile ştiinţifice cunoscute de noi. Aventurile trăite într-un asemenea loc sunt inedite, neconvenţionale şi, de cele mai multe ori, surprinzătoare.
Text scris de Bogdan Mihai Bati, scriitor SF
