S-a stins zilele trecute, la 88 de ani, Georgeta Dimisianu, unul dintre redactorii (și editorii)-istorie ai literelor românești postbelice, alături de Magdalena Bedrosian sau Tiberiu Avramescu.

Criticul Paul Cernat a adus un laudatio pe facebook Georgetei Dimisianu:

”Activitatea Georgetei Dimisianu de la ESPLA (1963-1970) și, mai apoi, de la Cartea Românească, a fost prodigioasă – multe „legende” le-am auzit de la alții sau chiar de la domnia sa, cum ar fi despre debutul editorial al lui N. Manolescu (cu Lecturi infidele) sau despre finalul Moromeților II, introdus de Preda la sfatul ei, fără a mai vorbi de istoriile cu Octavian Paler, de care a fost foarte apropiată. Am cunoscut-o mult după 1990; era acum directoare la Albatros, unde a editat în premieră (sau reeditat în condiții excepționale) mai multe cărți pe nedrept uitate (de la romanele lui Dinu Nicodin la cele ale Ioanei Postelnicu sau ale Danei Dumitriu, memoriile lui C. Beldie etc.). După plecarea de la Albatros a înființat editura și revista Historia (pe care le-a condus cîțiva ani), apoi revista „Istorie și civilizație.” Dinamică, întreprinzătoare, combativă, nu cruța pe nimeni; avea o forță luminoasă și o inteligență vitală, plină de vervă afectivă și umor. Era prezentă și pe facebook. Ținea mult la noi – ultimul mesaj pe care-l păstrez de pe messenger datează de pe 20 septembrie 2022: „Paul, frumoasă fetiță aveți. Să-i dea Dumnezeu mult noroc.”

A fost ea însăși, spuneam, o istorie vie. A cunoscut îndeaproape, ca puțini alții, o lume literară de care azi nimeni nu mai știe mare lucru. A fost prietenă, între alții, cu Tana Quil (prima soție a lui Vinea), cu Georgeta Mircea-Cancicov sau cu Maria Ghiolu (iubita lui Blecher și Sebastian). Mereu am regretat că nu i-am propus să povestească, pe un reportofon, despre „lumea prin care a trecut”. Acum e prea tîrziu.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Condoleanțe familiei și domnului Gabriel Dimisianu.”

Și eseistul Tudorel Urian are o amintire puternică despre Geta Dimisianu:

”Mi-a povestit Alexandru Paleologu ca Nicu Steinhardt, i-a incredintat un exemplar din manuscrisul Jurnalului Fericirii pentru a nu fi confiscat de Securitate. Fiind el însuși suspect, Al Paleologu s-a gândit sa dea acel manuscris cuiva care sa fie dincolo de orice bănuială, pentru a-l ascunde. L-a dat Georgetei Dimisianu. Unii i-au spus ca e un risc major, data fiind reputația Getei Dimisianu de femeie sloboda de gura. După revoluție, exemplarul Georgetei Dimisianu era încă la locul lui. Soțul ei, dl. Gabriel Dimisianu, mi-a spus ca nici măcar lui nu i-a spus soția sa de existenta dosarului in casa lor. Dincolo de toate, asta este ceea ce contează. Dumnezeu sa o ierte! ”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *