Asociația Vechiul Cluj a continuat, sâmbătă, seria de tururi ghidate, gratuit, prin fascinantul oraș care este Cluj-Napoca.
Turul a fost condus de Vladimir – Alexandru Bogosavlievici, profesor de istorie la Liceul „George Barițiu”.
În cadrul acestui tur au fost prezentate obiectivele din Piața Gării și de pe Strada Horea.
Punctul de pornire al acestui tur a fost Piața Gării, lângă locomotivă cu abur, sîmbătă, 17 iunie, ora 11.00.
Tururile sunt realizate cu sprijinul Primăriei, Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca și al Consiliului Județean Cluj.
Circa 30 de clujeni s-au strâns sâmbătă dimineața, în apropiere de locomotiva de abur ce stă simbol al Gării. I-au însoțit profesorul de istorie de la Liceul Barițiu, Vladimir Bogosavlievici și vicepreședintele Asociației Vechiul Cluj, Victor Salcă, care organizează tururile și ciclul de dezbateri intitulate „Povești despre Cluj”.
A început ploaia așa că s-a trecut pe peronul Gării unde profesorul Bogosavlievici a oferit date istorice despre construcția gării, rolul ei în Cluj, amănunte fascinante pentru cei prezenți.
„Gara a fost mulți ani mândria Clujului, cel mai important obiectiv, pentru că era poarta de intrare în oraș. Avea și un resturant de lux, superb. Nu spun că nu e importantă și acum dar atunci, la început era atracția orașului, era însă alt Cluj” a spus cel supranumit „Bogo”.
Turul a durat aproape două ore și s-a continuat, după ce tema Gării a fost epuizată de neobositul profesor Bogosavlievici, cu o plimbare cu multe opriri pe strada Horea.
Strada are o istorie importantă, în multiple straturi. Este o arteră fundamentală a Clujului. Blocurile sunt de diverse feluri, interbelice, comuniste din anii 50, socialiste din anii 70. Facultatea de Litere, fosta școală de fete maghiară Marianum, a fost construită de arhitectul Spada, a explicat istoricul. Bogosavlievici a primit mai multe întrebări de la participanți.
O altă oprire importantă a fost la Sinagoga neologă din Cluj.
Acolo reporterul Clujulcultural.ro i-a pus câteva întrebări profesorului de istorie despre evreii din perioada interbelică și despre cei de acum. Astfel, a reieșit din răspunsuri că Sinagoga de pe Horea e singura funcțională din Cluj, iar în oraș mai exista alte patru sinagogi dar cu alte destinații. În acest moment la Cluj-Napoca traiește o comunitate de circa 300 de familii de evrei după ce în perioada interbelică, până înainte de deportările regimului de extremă dreapta Ferenc Szalasi din 1940, evreii se cifrau la 17-18.000 mii, fiind extrem de implicați în viața orașului de atunci.
Tururile vor continua. Clujulcultural.ro este partener media.
Până atunci următoarea activitate a Asociației Vechiul Cluj este o nouă dezbatere din ciclul „Povești despre Cluj”, pe 22 iunie, ora 19.00, la terasa Che Guevara, în incinta fostului palat Josika (cunoscut și ca „La Coloane), în noua zona pietonală a Pieței Unirii.
Avaai ma uit pe agenda si daca pot vin si eu <3 ce initiativa faina! I love Cluj!
Multumim Tibi ca ni te-ai alaturat, chiar si prin natura meseriei, acestui tur ghidat si mai ales pentru intrebarile extrem de pertinente adresate ghidului,in persoana Prof. Bogosavlievici!
Multumim deasemenea pentru recenzie.
Salut totodata initiativa Asociatiei „Vechiul Cluj” si… la cat mai multe tururi ghidate, caci astfel vom avea oportunitatea de-a Re-descoperi Clujul. Un altfel de Cluj, plin de istorie si povesti nestiute!
Cu respect,
Adina Boeru
multumesc